Schimbări la Statutul PNL: Liberalii anchetați penal, păstrați în funcții cheie

Biroul Politic Naţional al PNL discută smbătă modificările la statutul partidului, ntre care se numără pierderea calităţii de membru n cazul unei hotărri definitive de condamnare, mo DIANA OROS Biroul Politic Naţional al PNL discută sâmbătă modificările la statutul partidului, între care se numără pierderea calităţii de membru în cazul unei hotărâri definitive de condamnare, modificarea componenţei BPN, eliminarea guvernului alternativă.

"În cazul membrilor care ocupă funcţii de conducere în interiorul partidului, suspendarea din funcţie se aplică de drept în cazul dispunerii măsurilor de arestare preventivă sau de arest la domiciliu, precum şi în cazul condamnării definitive. Această sancţiune se aplică şi membrilor care se află în situaţia descrisă la momentul adoptării prezentelor prevederi", arată una din modificările la Statutul PNL.

Potrivit unor surse liberale, o altă modificare vizează retragerea sprijinului politic pentru reprezentanţii formaţiunii care deţin funcţii numite în administraţia publică locală şi centrală împotriva cărora s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni.

O altă prevedere vizează retragerea calităţii de membru al PNL după ce un membru nu şi-a plătit cotizaţia timp de mai mult de şase luni.

În ceea ce priveşte alegerile interne în Congresul PNL se stipulează că acestea se realizează prin votul secret al delegaţilor prezenţi.

O altă propunere de modificare vizează componenţa Biroului Politic Naţional al PNL.

Astfel, BPN ar urma să fie format din membrii BEx (preşedintele partidului, patru prim-vicepreşedinţi responsabili pentru strategii politice, comunicare, mediul de afaceri, societatea civilă, relaţii internaţionale şi secretarul general), 16 vicepreşedinţi (opt vicepreşedinţi pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate, şi opt vicepreşedinţi pe regiunile de dezvoltare), 16 membri, preşedinţii organizaţiilor de nivel judeţean şi trezorierul.

La şedinţele BPN participă cu drept de vot liderii grupurilor parlamentare din Legislativul de la Bucureşti şi din Parlamentul European, preşedinţii la nivel naţional ai organizaţiilor interne, preşedintele Ligii Aleşilor Locali, premierul (dacă funcţia este deţinută de un membru al formaţiunii - n.r.) şi foştii preşedinţi ai partidului.

Modificările la Statutul PNL urmează să fie validate de Consiliul Naţional de Coordonare, care se va reuni sâmbătă după-amiază.

De asemenea, CNC ar urma să declanşeze procedurile pentru organizarea alegerilor interne în PNL. www.agerpres.ro