Percheziţii la o grupare bănuită de evaziune cu textile. Unul dintre suspecţi e managerul Arhiepiscopiei Tomisului. La ce a folosit preotul banii

Trei persoane au fost reţinute pentru evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile, în urma a 25 de percheziţii făcute în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Buzău şi Constanţa, la locuinţele acestora, precum şi la firme şi instituţii, fiind ridicaţi 200.000 de euro. UPDATE Liderul grupării specializate în evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile, reţinut în urma unor percheziţii, este managerul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Popa Gabriel. Alături de acesta au mai fost reţinuţi, în acelaşi caz, o călugăriţă şi un director din Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB). Surse din Poliţie spun că preotul ar fi cumpărat, cu o parte din banii obţinuţi din contrabandă, clopote pe care le-a donat Bisericii.

Descinderile în acest caz continuă şi sâmbătă în mai multe judeţe, din cercetări reieşind că în Bucureşti şi Ilfov s-ar fi dezvoltat o reţea infracţională de distribuţie a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, fără documente legale.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului Curţiii de Apel Bucureşti, au făcut, vineri, 25 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Buzău şi Constanţa, la locuinţele unor persoane (16), la societăţile comerciale (6) şi la instituţii, într-un caz de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu articole textile.

Membrii unui grup infracţional format din 13 persoane cu vârste cuprinse între 27 şi 57 de ani au fost prinşi în timp ce descărcau un autotren cu haine, la un depozit din judeţul Ilfov.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat documente contabile, unităţi de calcul şi aproximativ 200.000 de euro.

Percheziţiile în această cauză continuă şi sâmbătă

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice şi cei de la inspectoratele de poliţie judeţene Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Dolj, Dâmboviţa, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Suceava şi Vâlcea fac 45 de controale la punctele de lucru ale firmelor implicate în circuitul comercial.

Din cercetări a reieşit că, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, s-ar fi dezvoltat o reţea infracţională de distribuţie a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate aproape 50 de autotrenuri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, fără documente legale, către comercianţi din judeţul Ilfov, precum şi în judeţe din Moldova.

”Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăţi cu sediul în Burgas - Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia şi Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetăţeni chinezi”, arată Poliţia Română.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 3.786.000 de lei, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.

Poliţiştii au pus în aplicare nouă mandate de aducere, iar până în acest moment faţă de liderul grupării şi alţi doi membri s-a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore.

citeste totul despre: perchezitii produse textile evaziune fiscala domeniul comertului 19 share Tweet 9 Live 9 vizitatori citesc articolul în acest moment +1 (1 voturi)