Mii de persoane, la deschiderea Festivara FOTO

Mii de persoane au participat, vineri seara, în prima zi a Festivara. Vorbim despre cel mai mare festival al verii care a fost organizat, în ultima perioadă, în Arad. Festivara a debutat cu muzică uşoară şi de petrecere. Pe scenă a urcat Tinu Veresezan, Blaga de la Oradea, Vali Vijelie, Andra şi Betty Stoian.

Evenimentul a fost prezentat de către Romică Tociu şi Cornel Palade, care sărbătoresc 27 de ani, de când încântă publicul. Ei au fost cei care au adus un plus spectacolului de aseară.

Blaga de la Oradea şi Vali Vijelie au reuşit, prin stilul lor, să facă arădenii prezenţi să cânte şi să danseze alături de ei.

„Am fost la un Revelion în care invitat special a fost Blaga de la Oradea. Mi-a plăcut mult şi am dorit să revenim să îl revedem. Este un tânăr care alături de formaţie promite multe”, a declarat Aneta Rusu.

Blaga de la Oradea FOTO Claudia Untaru

Atât Blaga de la Oradea, cât şi Tinu Veresezan şi Vali Vijelie au făcut poze cu fanii şi au stat de vorbă cu ei. La fel au făcut şi cei doi prezentatori: Romică Tociu şi Cornel Palade.

Festivara va continua şi astăzi, dar şi duminică. Ultima zi a spectacolului va fi prezentată de către Dan Negru.

Sâmbătă, 22 iulie, vor concerta pe scena Festivara următorii artişti: 18:30 – Fracassoni; 19:15 – Asu şi Boby; 20:00 – Akcent & Adrian Sina; 20:45 – Lidia Buble; 21:30 – Noaptea Târziu; 22:00 – La Familia. Scena principală va fi închisă la ora 23:00, iar locaţiile de mâncare şi barurile se vor închide la ora 2:30.

În cadul festivalului cei care participă pot să şi guste din preparatele oferite de comercianţi, iar pentru copii este amenajat un parc de distracţii.

Vă mai recomandăm: Cum tratezi depresia post-festival

10 fotografii de la cel mai mare Street Food Festival din România

Festivara  0 0 (0 voturi) Vizionez mai târziu Andra FOTO Claudia Untaru

Imagini din aceeasi galerie Distribuie imaginea 0 share Tweet 1 Live 1 vizitatori citesc articolul în acest moment citeste totul despre: arad adevarul festivara parcare strand blaga vijelie tinu 7 share Tweet 1 Live 1 vizitatori citesc articolul în acest moment 0 (0 voturi)