FOTO O gimnastă medaliată la Jocurile Olimpice şi un militar decorat de preşedintele Iohannis vor fi cetăţeni de onoare ai municipiului Focşani

Propunerea pentru conferirea acestor titluri vine din partea aleşilor locali Emanuel Gongu şi Mihai Petruţ şi va fi supusă aprobării în şedinţa de joi, 27 iulie. Fosta mare gimnastă Mirela Danţiş (fostă Ţugurlan) şi caporalul Constantin Puiu vor deveni săptămâna viitoare, cu acordul aleşilor locali, cetăţeni de onoare ai municipiului Focşani.

În vârstă de 37 de ani, Mirela a fost gimnastă de frunte şi a făcut parte din lotul Olimpic al României. Are în palmares medalii la campionate naţionale şi internaţionale. În 1996 a fost selecţionată la lotul olimpic de la Deva unde i-a avut ca antrenori pe Octavian Bellu şi Mariana Bitang.

A făcut parte din lotul României care a câştigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996, iar un an mai târziu sportiva s-a clasat cu lotul României pe locul I la Campionatul mondial de la Lousane, în 1997.

În cariera sa de gimnastă, Mirela Ţugurlan (foto) a cucerit peste 100 de medalii şi trofee în competiţiile interne şi internaţionale la care a luat parte.

“Gimnasta Mirela Danţiş, prin activitatea sa, a făcut cunoscut municipiul Focşani pe plan naţional şi internaţional, prin numeroase titluri şi medalii pe care le-a obţinut”, consilierul local independent Emanuel Gongu şi alesul PSD Mihai Petruţ în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre.

La rândul său, Caporalul Constantin Puiu este angajat al Batalionului 280 Infanterie Mecanizată Valter Mărăcineanu, din cadrul Brigăzii 282 Unirea Principatelor. Acesta a fost distins în anul 2009 cu titlul onorific “Militar Veteran” şi are la activ cinci misiuni în teatrele de operaţii externe.

“În semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalismul şi curajul de care a dat dovadă pe timpul îndeplinirii unor misiuni în Teatrul de Operaţii militare din Afganistan, culminând cu incidentul din data de 26 septembrie 2016, prilej cu care a acţionat în mod exemplar pentru salvarea camarazilor săi, Caporal cls a III-a Puiu Constantin a fost decorat de către Preşedintele României cu Medalia Bărbăţie şi Credinţă Clasa I, cu însemn pentru militarii de război”, potrivit consilierului Emanuel Gongu, iniţiatorul proiectului.

citeste totul despre: stiri focsani cetateni onoare gomnasta militar vrancea 0 share Tweet Live vizitatori citesc articolul în acest moment 0 (0 voturi)