Captură la frontieră. Unde urmau să ajungă migranţii transportaţi de călăuzele din România

Două călăuze şi nouă migranţi au fost depistaţi în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de Vest a ţării. Misiunea călăuzelor era de a-i duce pe migranţi până în apropierea frontierei cu Ungaria. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai - judeţul Bihor i-au depistat pe cei nouă cetăţeni din Iran, Irak şi Siria în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară cu ajutorul a două călăuze de origine română, care urmau să îi transporte până în apropierea frontierei cu Ungaria.

Poliţiştii au identificat în trafic, pe comunicaţia Valea lui Mihai - Barantau, două autoturisme care se deplasau spre frontiera cu Ungaria şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

După oprirea autoturismelor şi la legitimarea şoferilor, ei au constatat că şoferii sunt cetăţeni români, Andrei S., în vârstă de 25 de ani şi Ovidiu R., în vârstă de 36 ani, ambii din judeţul Timiş.

În cele două mijloace de transport se aflau, ca pasageri, opt bărbaţi şi o femeie de origine asiatică. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Iran, Irak şi Siria, şase adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani şi doi minori, în vârstă de 8, respectiv 16 ani, majoritatea solicitanţi de azil în România.

La cercetări, şoferii autoturismelor au declarat că trebuiau să îi lase pe cei nouă în apropierea frontierei cu Ungaria, de unde urmau să îşi continue călătoria către un stat din Spaţiul Schengen. Pentru acest serviciu, cele două călăuze au primit suma de 700 de lei.

Poliţiştii de frontieră bihoreni le-au întocmit cetăţenilor străini lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar celor două călăuze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

citeste totul despre: stiri din oradea adevarul politia de frontiera migranti irak siria 0 share Tweet Live vizitatori citesc articolul în acest moment 0 (0 voturi)