Călătoria pe întuneric a unei studente remarcabile. Povestea Esmei din Georgia, fata oarbă care a învăţat Dreptul la Iaşi

O tânără de 22 de ani din Georgia, oarbă din naştere, călătoreşte peste tot în lume şi participă la conferinţe organizate pentru apărarea drepturilor oamenilor cu dizabilităţi, prin intermediul unei burse studenţeşti cu mobilitate internaţională. Ultimul semestru de la licenţă l-a urmat în România, la Facultatea de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, şi a încheiat astfel bursa cu 10 pe linie. Esma Gumberidze (22 de ani) este o tânără din Georgia pe care faptul că s-a născut oarbă nu o împiedică să se implice în proiecte şi în programe studenţeşti internaţio-

nale. Esma spune că normalitatea ei este starea în care s-a trezit, cea fără vedere, şi că nu se simte cu nimic inferioară oamenilor din jur. De aceea, consideră normal să se compare cu toţi cei din jurul său şi nu neapărat cu cunoştinţele sale, care suferă, la rândul lor, de boli cu statut de dizabilitate.

„Nu pot spune că am trăit un moment în care am realizat că sunt oarbă, pentru că nu am văzut niciodată. Aşa m-am născut şi asta este condiţia mea firească. Totuşi, întotdeauna am încercat să trăiesc independent“, spune într-o scurtă descriere tânăra studentă.

Tocmai pentru că se consideră egală cu toţi oamenii din jurul său, Esma a tratat şcoala cel puţin cu aceeaşi seriozitate specifică studenţilor bine pregătiţi. În primul rând, s-a remarcat la olimpiadele de limbi străine, chiar dacă a urmat o şcoală specială pentru elevi orbi. Apoi a făcut voluntariat cu copii americani, nevăzători, înscrişi la clasele primare, în timp ce a învăţat un an la un liceu cu program normal din Florida, SUA.

Experinţa din Florida este reprezentativă pentru Esma. Elevă în ultimul an de liceu, ea a ajutat un băiat de 8 ani, nevăzător şi diagnosticat cu autism, să folosească alfabetul Braille, iar pe o fetiţă de 3 ani, oarbă la rândul său, a învăţat-o câteva taine ale cărţilor cu scris în relief. În timpul acestui program de studiu, Esma a locuit vreme de 11 luni în mijlocul unei familii americane care i-a alimentat pasiunea pentru SUA. Acum, odată cu absolvirea studiilor de licenţă, Esma îşi doreşte să se înscrie la un master de apărare a drepturilor omului la Universitatea de Stat din Tbilisi, iar apoi să se specializeze în acelaşi domeniu în Statele Unite.

Două studente au ajutat-o la Iaşi

Revenită în Georgia, Esma s-a înscris la Facultatea de Drept de la Universitatea de Stat din Tbilisi, oraşul capitală, în care familia Gumberidze s-a mutat, astfel încât tânăra să aibă acces la cea mai bună educaţie. În timpul facultăţii, studenta a aplicat pentru două burse Erasmus: în anul al III-lea a învăţat un semestru în Germania, iar în anul al IV-lea, din februarie până în iunie, a urmat cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

Esma a ajuns la Iaşi după ce a aplicat la două universităţi din Europa: una din România şi alta din Polonia. „Universitatea noastră din Tbilisi nu pune la dispoziţie prea multe cursuri în limba engleză şi, prin urmare, colaborează cu puţine universităţi din Uniunea Europeană. Am aplicat la două universităţi partenere şi am ajuns la Iaşi. Am fost încântată de deschiderea de care au dat dovadă reprezentanţii universităţii ieşene atunci când le-am scris că sunt oarbă. Mi-am dat seama că sunt open-minded (n.r. – deschişi la minte, înţelegători)“, precizează studenta.

Tânăra îi este recunoscătoare echipei de la universitate pentru că s-a organizat astfel încât şederea ei să fie confortabilă la Iaşi. În primul rând, Esma a fost supravegheată în mare parte din timp de două studente de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, specializarea Asistenţă Socială, care au primit o bursă de campus pentru ajutorul pe care îl acordau fetei din Georgia. Studentele, vorbitoare de limbă engleză, au fost asistentele personale ale Esmei şi i-au asigurat acesteia sprijin timp de 20 de ore pe săptămână, fiecare. Tinerele mergeau împreună la cantină şi o ajutau să servească masa, o însoţeau la cursuri atunci când avea de prezentat diferite lucrări, la conferinţele care o interesau şi chiar şi la cumpărături.

În al doilea rând, Esma a fost mulţumită pentru că a locuit într-un cămin studenţesc situat la cinci minute de universitate. „Pe cele două fete le-a selectat universitatea să mă ajute. Pe urmă am auzit că sunt studenţi orbi şi aici, dar care nu au asistenţi personali. Familia stă şi îi ajută, le citeşte cursurile sau îi însoţeşte la facultate. În Germania, am avut, de asemenea, un asistent personal care se ocupa de mine timp de nouă ore pe săptămână. Fetele de aici au avut câte 20 de ore şi m-au dus peste tot. Pe de altă parte, pentru pregătirea mea folosesc un program care îmi citeşte toate materialele scrise. Aşa mi-am pregătit temele, de exemplu“, mai spune Esma.

La Iaşi, tânăra georgiană a încheiat cu 10 pe linie bursa de studiu. Pe lângă educaţie, Esma este interesată şi de conferinţele organizate pentru apărarea drepturilor oamenilor cu dizabilităţi. Ultima la care a participat în timp ce studia la Iaşi a fost organizată în Cancun, Mexic, iar când a părăsit România, nu a plecat acasă, în Georgia, ci la altă conferinţă, în Tartu, Estonia.

Întâlnire cu elevi nevăzători la Târgu Frumos

Dominată de dorinţa de a se implica în ajutorarea oamenilor care nu văd, tânăra a vizitat, în perioada în care a stat la Iaşi, Liceul Special „Moldova“ de la Târgu-Frumos, acolo unde învaţă copii şi tineri orbi din regiunea de nord-est. Cu ajutorul profesorului de engleză de acolo, Esma a vorbit cu elevii nevăzători, le-a împărtăşit din experienţa ei cu dizabilitatea, le-a povestit cum a călătorit prin mai multe ţări, chiar dacă are aceeaşi problemă pe care o au şi ei, şi chiar i-a învăţat câteva cuvinte în georgiană.

„A fost un adevărat schimb de gânduri şi de idei. M-au întrebat de toate şi am fost încântată să le răspund. La facultate nu am participat la cursuri împreună cu ceilalţi colegi, din cauza barierei lingvistice, ci am făcut teme şi lucrări individuale. Totuşi, întâlnirea cu aceşti elevi nevăzători şi prezentarea pe care am făcut-o la universitate despre activitatea mea de voluntariat în SUA au fost două momente minunate petrecute în România, pe care le voi ţine minte“, mărturiseşte tânăra din Georgia citeste totul despre: iasi esma gumberidze studenta oarba cu erasmus 11 share Tweet 8 Live 8 vizitatori citesc articolul în acest moment 0 (0 voturi)