Alegeri: Favorit din închisoare

Fostul preşedinte brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, aflat în închisoare din 7 aprilie, a pierdut teren, dar rămâne pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din octombrie, indică un Fostul preşedinte brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, aflat în închisoare din 7 aprilie, a pierdut teren, dar rămâne pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din octombrie, indică un sondaj publicat duminică, relatează AFP.

Candidatul Lula da Silva, fondator al Partidului Muncitorilor, întruneşte 31 % din intenţiile de vot, fiind urmat de către deputatul de extrema dreaptă Jair Bolsonaro, care este creditat cu 15 procente. Marina Silva, fost ministru al mediului în timpul preşedintelui Lula da Silva, se clasează pe poziţia a treia, cu 10 % din intenţiile de vot. Sondajul Datafolha, realizat în perioada 11-13 aprilie în 227 de localităţi, cu o marjă de eroare de două puncte procentuale, indică un recul al fostului preşedinte brazilian (2003-2010), care avea 37 de procente din intenţiile de vot într-un sondaj precedent, din ianuarie, al institutului, comparativ cu 16 % pentru Bolsonaro. Lula da Silva (72 de ani) este în închisoare din 7 aprilie, unde execută o pedeapsă de 12 ani şi o lună pentru corupţie. El neagă vehement orice vină şi denunţă un complot din partea „elitelor” şi a mass-media pentru a-l împiedica să candideze pentru un al treilea mandat, la opt ani după ce a părăsit puterea cu o popularitate record.

Deși a pierdut teren în fața contracandidaților săi la alegerile prezidențiale, Luiz Inacio Lula da Silva se menține în fruntea preferințelor electoratului.

Luiz Inacio Lula da Silva consideră că este victima unei conspirații